Din unele puncete de vedere, incepand din anii ’90, orasul Oradea a devenit un no man’s land, in din care fiecare putea lua cate ceva – o feronerie, un vitraliu, ceva corpuri de iluminat rămase ale nimănui din casa scărilor palatelor Art Nouveau, pavimente de epocă, trepte de marmură, smulge tapete de o sută de ani şi cam tot ce-i trecea prin minte şi prin pungă.

Asta în cazul în care nu vindea, pur si simplu, in integrum, o farmacie 1900 cu mobilierul ei original cu tot.

Nici Casa Darvas – La Roche n-a scăpat vandalizării. Spre exemplu, frumosul grilaj de metal de la intrare, ce relua, asemeni unui ecou , parapetul balconului si cel al terasei dinspre curtea interioară, opere ale arhitecţilor Vágó, nu mai există de mult. (Ramona Novicov, Ph.D.)